Aeroportul Internațional Brașov–Ghimbav este pregătit să intre într-o nouă etapă de dezvoltare, la mai bine de doi ani de la inaugurare. Consiliul Județean Brașov a anunțat planuri pentru o investiție semnificativă, estimată la 84,1 milioane de lei (inclusiv TVA), destinată extinderii platformei de îmbarcare-debarcare.
Scopul principal este creșterea capacității de operare și atragerea unor noi operatori aerieni. Proiectul urmează să fie votat în cadrul ședinței Consiliului Județean Brașov din 30 octombrie, data când ar putea fi aprobați indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții.
Conform documentației, extinderea va adăuga cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare a aeronavelor. De asemenea, se va construi o nouă cale de rulare care va conecta pista principală cu noile poziții de staționare și vor fi efectuate lucrări la sistemul de canalizare pluvială și la balizaj.
Extinderea este menită să deservescă un trafic mai diversificat și să creeze condițiile necesare pentru ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov. Până acum, aeroportul dispunea de trei poziții pentru aeronave, considerată insuficientă pentru volumul prognozat de trafic pe termen lung.
Această investiție consolidează poziția Brașovului în rețeaua regională de aeroporturi din România.


