Într-o ediție recentă a podcastului realizat de Mercori, Mihaela Neagu, cunoscută drept „regina contractelor cu statul”, a făcut o dezvăluire aproape trecută cu vederea, dar cu impact direct asupra pieței construcțiilor din România. Ea a descris un sistem prin care firmele turcești sunt finanțate explicit de guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan atunci când câștigă lucrări în afara Turciei.
Mihaela Neagu susține că statul turc recompensează consistent companiile care aduc valută în țară prin contracte externe. Dacă o firmă câștigă un proiect în România și transferă în Turcia 100 de milioane de euro, guvernul de la Ankara îi înapoiază 5 milioane de euro, sub forma unui ajutor financiar acordat printr-o agenție dedicată. Practic, explică ea, constructorii turci primesc subvenții directe pentru lucrările realizate peste hotare.
Când sunt analizate volumele de bani deja rulate, dimensiunea fenomenului devine clară. Doar din România, companii precum Nurol, Gulermak, Makyol sau Ictas ar fi trimis în Turcia peste 10 miliarde de euro, ceea ce se traduce în sute de milioane de euro primiți ca sprijin de la statul turc. În acest context, Neagu formulează o întrebare-cheie: dacă primesc înapoi 5% din sumele repatriate, nu își permit aceste firme să depună în România oferte mult sub nivelul constructorilor locali sau europeni, care nu beneficiază de asemenea scheme de ajutor?
Cum criteriul decisiv la licitațiile publice rămâne „prețul cel mai mic”, acest mecanism financiar poate justifica dominația companiilor turcești în marile proiecte de infrastructură din România. În asemenea condiții, afirmă Mihaela Neagu, pentru constructorii români aproape că nu mai există șanse reale de a concura. Ea consideră situația un caz clar de concurență neloială, acceptată tacit de autoritățile din România.
Așa-numitul monopol, bazat pe subvențiile provenite de la Ankara, avantajează net firmele turcești care, după cum a mai fost semnalat anterior, nu ar contribui aproape deloc la bugetul de stat al României. Criticii fenomenului avertizează că, în acest fel, România ajunge să alimenteze indirect politica de sprijin extern a guvernului Erdogan, fără ca economia locală să primească beneficii proporționale.
