Surse
02/06/2026
02/06/2026
02/06/2026
02/06/2026
Brașov, 2 iunie 2026 – Compania Apa Brașov anunță că joi, 4 iunie, vor demara lucrări premergătoare modernizării rețelelor de distribuție a apei potabile în zona Astra–Răcădău, în cadrul contractului BV-CL-R03 – PDD Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în municipiul Brașov. Lucrările propriu-zise vor fi realizate pe strada Alexandru cel Bun, la intersecția cu strada Carpaților, iar întreruperea apei va afecta numeroase străzi din zonă: Carpaților nr. 2-58, 53-61B, 74-76, 89-97 și Cartierul Urban; Calcarului; Nicolae Grigorescu; Vasile Alecsandri; Mureșului; Cernei; Tâmpei; Dobrogeanu Gherea nr.77; Padina; Eftimie Murgu; Crișului; Vârful cu Dor; Diana; Someșului; Privighetorii nr.2; Zorilor nr.1-5, 6-16; Panselelor; Centrul Multifuncțional Servicii Sociale; Farmacia Santa; Hotel Astra; Strada Poienelor nr.2-12; Magnolia Center.
Intervalul estimat pentru întreruperea furnizării este 08:00 – 20:00. Pentru nevoi urgente de apă, vor fi amplasate 3 cisterne: Magnolia Center (parcare), Strada Panselelor (Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale) și Strada Zorilor (intersecția cu Sitarului).
Intervențiile fac parte din proiectul de modernizare a rețelelor de distribuție a apei potabile din Brașov, iar autoritățile locale recomandă cetățenilor să își asigure rezerve de apă și să urmărească actualizările oficiale pentru eventuale modificări de orar sau zone afectate.


